Trupa A.S.I.A. se reunește! Cum arată acum cele patru artiste: “Au început să curgă ofertele…”

24 10. 2022, 12:58

Trupa A.S.I.A. se reunește pe 24 octombrie, la Sala Palatului cu ocazia concertului aniversar al renumitei soprane Iana Novac. Aceasta celebrează 20 de ani de carieră.

Astfel, binecunoscuta soprană Iana Novac, originară din Chișinău, este nerăbdătoare să le prezinte invitaților săi de luni seara toate surprizele pe care le-a pregătit cu această ocazie. Va fi un adevărat regal muzical! Pentru Ciao.ro, Iana Novac a povestit cum a fost revederea cu fostele sale colege de trupă. Mai precis Sorana, Anca Neacșu și Anemona, și dacă își vor dori ca și după acest eveniment să continue să mai cânte împreună. Totul de dragul vremurilor în care A.S.I.A. a făcut istorie în muzica românească.

Cum a reunit soprana Iana Novac trupa A.S.I.A

Spectacolul aniversar al Innei Novac va fi prezentat de nimeni altul decât de inegalabilul Octavian Ursulescu. Cu câteva zile în urmă, la Gala Performanței și a Excelenței, frumoasa soprană a primit și un premiu care i-a încununat întreaga carieră de până acum. Și de care este tare mândră, „Trofeul de Excelență pentru cei 20 de ani de carieră”.

Iana, cum a fost la repetițiile cu fetele din A.S.I.A și cum a fost, de fapt, revederea voastră?

În sfârșit ne-am întâlnit și noi la repetiții și a fost o atmosferă senzațională, ne-a fost foarte dor una de cealaltă. Am avut o bucurie imensă să ne întâlnim. Nu ne mai săturam să ne privim una pe alta și să ne îmbrățișăm, să ne ținem în brațe. Am cântat, am repetat, am pregătit un repertoriu superb. Cu cele mai frumoase refrene din piesele noastre celebre, am discutat cu ce ne îmbrăcăm, cum apărem. Am vrea să și surprindem publicul lângă o orchestră simfonică, va fi cu totul altă față a trupei A.S.I.A.

Colegele mele sunt și ele extrem de fericite pentru această reunire de atâția și atâția ani în care nu am fost pe scenă împreună! Culmea, că în momentul în care am repetat am sesizat că vocile noastre sunt la fel de armonioase. Și tot ceea ce am cântat noi în acești ani de zile a rămas în același loc, nimic nu s-a pierdut. Noi credeam că trebuie să o luăm  oarecum de la zero să construim armonic ceva, dar a fost o întâlnire superbă și le-am spus și lor aseară că mi-a fost foarte dor de ele și că le iubesc foarte mult.

“Au început să curgă ofertele…”

Practic, pe scena de la Sala Palatului veți urca luni seara tu, Anemona, Sorana și Anca Neacșu! A venit vreuna dintre fete de undeva, în mod special, pentru concertul tău aniversar de 20 de ani de carieră?

Anemona a venit în mod special de la Constanța pentru acest concert, da! Sorana  trebuia să plece în Dubai, avea o expoziție, a anulat-o și a venit special pentru spectacol.

Există posibilitatea ca voi să mai cântați împreună și după spectacolul tău, dacă există cereri?

Nu știu ce să spun! În secunda asta noi ne concentrăm doar pe acest spectacol! Sigur, au început să curgă ofertele din toate părțile pentru reunirea trupei,  nu am luat încă o decizie dar pentru acest spectacol știm că vrem să apărem cu o altă față, cu o  altă imagine dar aceleași piese minunate!

Ce regrete are Iana Novac

Ai vreun regret pentru faptul că Irina Nicolae nu a putut să vină? S-au întrebat mulți, la început, dacă o să apară și ea în acest concert!

Nu avea cum să vină Irina atâta timp cât eu am înlocuit-o în trupa A.S.I.A. Ca invitați la concertul meu aniversar mai sunt maestrul Eugen Doga, trupa Distinto, baletul Iuno Dance, niște balerini senzaționali, și abia așteptăm să vă prezentăm ce am pregătit cu această ocazie la Sala Palatului.

Cum a fost drumul tău până aici, în cei 20 de ani de carieră?

Au fost 20 de ani tumultuoși din toate punctele de vedere, cu multă muncă, cu multe trăiri, emoții, dorințe, vise, care, Slavă Domnului, toate s-au împlinit. Nu au fost 20 de ani ușori  dar în același timp au fost plini de foarte mult frumos și de creație, de acumulări și de lucruri minunate care te  călesc. Prin toată munca asta și prin toată zbaterea acestor 20 de ani ajungi să fii ceea ce ești în momentul de față. Bineînțeles, cu aprobarea și aplauzele și cu dragostea publicului!

Trupa A.S.I.A. se reunește!

Cât de multă susținere primești tu din partea soțului tău, Octavian Dobrotă, tenor în trupa Distinto?

100%! El este producătorul acestui spectacol, este inițiatorul,  și el este responsabil pentru tot ce se întâmplă pe scenă și a muncit la acest proiect e la bun început.

Dacă ar fi să o iei de la capăt, tot cu Tavi, soțul tău, ai merge pe acest drum, nu?

Da bineînțeles! Nici nu există altfel!